Alerg. Fug de tine. Ma urmaresti in fiecare gand. Lasa-ma sa plec cat mai departe. De la un timp am inceput sa simt o intepatura fina langa coaste. Ba nu, mint. Langa coloana. Si mi-e tare frica sa nu paralizez. Nu i-am dat importanta pana acum, dar durerea a inceput sa se transforme. Dimineata ma inteapa usor, la pranz ma rascoleste si pana seara se rostogoleste in mine nemiloasa. Si ma simt grea ca plumbul. Iar tu esti atat de usor. Parca levitezi.
Ma privesti la fel. Cu iubire. Insa pe mine ma incomodeaza durerea si ma arde neintregirea. Ciudat mi se pare ca tu esti intreg tot timpul si ca gandurile si durerile mele nu par sa ti se intrezareasca in privire. Ziua alerg de ganduri ca de o haita de lupi flamanzi, dar noaptea durerea ma tine treaza. Masor camera si peretii goi, iar tu nu auzi nimic. Nici ticaitul nebun al inimii mele care framanta iubirea.
Colind vai si dealuri si plantez lacrimi. Voi culege deznadejde si singuratate, cu mainile goale, cu sufletul chinuit. Ma voi intepa si-mi va curge sange. Poate chiar ma voi otravi si voi uita cu timpul de gandurile mele sinucigase. Poate nu voi mai fugi si voi ramane langa tine in imponderabilitate. Insa acum vreau sa alerg.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu