libertate

Am cautat inauntrul meu punctul de unde sfarsesti tu si de unde incep eu. M-am rotit in spirala si mi-am dat seama ca nu-mi pot imagina viata fara tine. Hai sa ne pierdem in cercuri inlantuite si sa traim in lumi paralele, unde iubirea e inteleasa altfel.
Hai sa ne construim cuburi plutitoare si sa navigam departe pe apele altor oceane nesfarsite. Prezentul nu-mi mai ajunge, timpul se contracta in noi, ne incorseteaza. Aici nu te pot iubi asa cum as vrea, fara limite si contracte sociale. Inima mea refuza sa spuna "Da" sec in fata oamenilor. Ea nu stie decat ca ti-a soptit deja toate promisiunile din lumea fara granite dinauntrul meu.
Fara secunde, ore, zile, saptamani, luni, ani...sa uitam sa numaram...clipele de fericire sa fie neintrerupte ca in Eden. Sa lasam totul in spate...sa fugim de noi ca sa ne regasim mai liberi!

perfectiune

Daca cineva mi-ar spune ca asteapta barbatul perfect, i-as raspunde ca ar trebui sa se gandeasca de doua ori inainte sa-si doreasca asta. A inceput sa-mi fie frica de perfectiunea barbatului meu. Ma indragostesc in fiecare zi, din ce in ce mai mult. La fiecare zambet, privire, imbratisare, sarut, cuvant, alint...Il iubesc ca o nebuna pentru ca e un om frumos care ma face fericita. Se intelege lesne de ce mi-e frica.
De fiecare data cand totul pare perfect ne gandim ca ceva nu e in ordine. Scepticismul e o masca de aparare impotriva fricii de dezamagire si a suferintei.
Alung cu greu de fiecare data aceste ganduri si incerc sa fiu jumatatea lui perfecta. Nu e usor sa te ridici intotdeauna la inaltimea asteptarilor si sa fii mereu unica si imprevizibila. Dar cand iubesti, esti creativ, luminos si mereu dornic sa-i daruiesti perechii tale tot ce e mai bun.
E perfect pentru ca se pliaza de minune pe cutele sufletului meu, pentru ca zambeste la defectele mele si pentru ca ma face sa ma simt speciala. Mi-e frica pentru ca as putea sa-l pierd cumva...

Paste fericit! Te iubesc!

vreau...

Vreau primavara, flori, dragoste si plimbari in parc. Asta e prima noastra primavara impreuna. Cu miros de verde, de proaspat, de trandafiri albi si de vise...
Vreau priviri care sa-mi umple sufletul de fericire, imbratisari in care sa ma pierd si cuvinte scrise pe trupul si pe inima mea.
Vreau autenticitate si sinceritate, asa cum daruiesc si eu zilnic. Si mai vreau de la iubitul meu un singur lucru: sa aiba grija de sufletul meu! 

spun "te iubesc"

Sa spui "te iubesc" inseamna vreau sa fiu cu tine, si cand nu sunt in prezenta ta ma simt nefericit, imi lipsesti. Sa spui "te iubesc" inseamna "atunci cand te privesc, sufletul meu se incalzeste si vreau sa te strang in brate". Atunci cand facem dragoste, sunt transportat intr-o dimensiune pe care nu o cunosteam inainte si in care ma simt extraordinar de bine. Dupa cum spun indienii Yanomani "Ya pihi irakema"  - "Am fost contaminat de fiinta ta".

"Te iubesc" se traduce prin "O parte din tine a intrat in mine si traieste acolo. Pentru ca te vad noaptea in visele mele, pentru ca iti simt prezenta, chiar si atunci cand nu esti aici. Pentru ca nu mai pot sa-mi imaginez sa traiesc fara tine."

o parte din articolul "Te iubesc" de David Sérvan-Schreiber

scriu "te iubesc"

Scriu un "te iubesc" pe o foaie de hartie si astept un raspuns. Cate semne ti-am dat pana acum? Am scrijelit chiar si pe peretii camerei tale...
Te trezesti in fiecare dimineata ca un batran plictisit si urmaresti cu ochi reci spectacolul insemnarilor mele de pe pereti. Sunt si mesaje fericite lasate in acele zile de inceput cand te iubeam nespus, dar sunt si cuvinte triste ca atunci cand plecam fugarita de ganduri negre de singuratate in doi.
Pleci si inchizi usa dupa tine fara sa-ti pese ca ai peretii mazgaliti. Te mandresti cu toate mesajele lasate si te gandesti ca urmatoarele vor scrie peste ale mele intr-un zbucium poate mai mare ca al meu. Stii ca nu vei mai sta mult acolo si ca te vei muta intr-o camera noua cu peretii curati. Nu trebuie sa ma surprinda ca intr-o bataie de palme iti vei face si tu la fel de repede curat in suflet. Cand te vei muta vei da uitarii totul si vei zugravi fiecare colt de amintire ca sa poti face loc altor si altor povesti de amor.
Ele vor fi convinse ca "te iubesc"-urile lor iti tin loc de tablouri si nu vor sti ca tu acoperi cu var tot ce nu-ti convine. Si eu voi zace acolo, pe peretii aceia proaspat zugraviti, voi fi doar o mica zgarietura pe o suprafata prea vasta de amintiri uitate. Si ma vor zgaria toate celelalte cuvinte desi ar fi trebuit sa mor cand m-ai acoperit. Voi fi simtit toate durerile, grijile, bucuriile, tristetile, despartirile si impacarile de pe peretii tai pentru ca eu nu voi fi plecat niciodata. Asa se intampla cu mesajele scrise din prea multa iubire...se transforma in cicatrici.

Cand dragostea... de Mihaela Radulescu

Am adunat din viata mea sau a celor pe care i-am intalnit povesti despre dragoste. Despre iubirea vietii lor. Despre felul in care s-au indragostit. Imi place sa trag cu ochiul la cupluri de cunoscuti, dar si de straini, si reusesc cu o precizie uluitoare sa pun etichete - n-am gresit niciodata cand am simtit ca cei din fata mea se vor desparti curand, asa cum nu m-am inselat vreodata despre cine iubeste mai mult, cine locuieste in relatia aceea si cine e in trecere...Iar o iubire plina, a unor suflete-pereche, am depistat-o din cele mai neasteptate gesturi. Asta nu ma transforma intr-o specialista si nici intr-un terapeut de cupluri, ci doar intr-o femeie care nu poate trai in afara iubirii.

Am inceput sa colectionez povesti de amor fara sa-mi aduc aminte care a fost prima. Poate a mea...poate a parintilor mei...

Am unele la care zambesc de drag - un prieten a plecat la mare singur si pe un colt de stanca a zarit-o pe ea, imbracata in tricou si pantaloni scurti, cu niste bocanci butucanosi in picioarele zvelte, manca pasta de dinti dintr-un tub si privea linistita marea. Desigur, pentru el era frumoasa, aurie si de nedescifrat. Dupa felul in care-i straluceau ochii cand imi povestea despre ea, am stiut ca nu i-a trebuit pentru o noapte, ci a luat-o acasa si-i mananca pasta de dinti de cinci ani...

Ioana s-a indragostit de Silviu dupa un concert. Adormise pe scaun si singurul care s-a gandit sa o trezeasca pana nu o vad si altii a fost Silviu. Incurcata, Ioana n-a vrut sa tina minte privirea barbatului care o vazuse intr-un moment atat de penibil, asa ca a fugit. Silviu s-a luat dupa ea si in strada i-a spus calm, desi nu se stiau nici macar pe nume: "Iubita mea, altii vad defectele iubitelor lor la multa vreme dupa ce s-au cunoscut. Eu tocmai vreau sa-ti descopar calitatile, stiind deja ca ai cel mai ingrozitor defect - adormi in sala de concerte. Vrei sa fii iubita mea?". Ioana a zambit, a ridicat o spranceana si....a stiut ca el e.

...Poeziile lui Nichita Stanescu - nu ma pot abtine sa le tot citesc, mai ales pe cele in care aflu cat de frumos putea sa se uite un barbat la femeia lui..."ea statea plictisita si foarte frumoasa, parul ei negru este suparat, mana ei luminoasa demult m-a uitat..." Minuscula marturisire a actorului Mircea Diaconu, intr-o emisiune, intr-o seara: "Cand iti iubesti femeia, te induioseaza pana si papucii ei de casa..."

De la Elsa am auzit o alta poveste - despre un cuplu frumos, in care iubirea nu se incalcise, dar in care, intr-o zi, a aparut ispita. Mi s-a parut o culme a iubirii ruga ei catre el: "Iubitul meu, te rog, ai grija de mine, incep sa ma indragostesc de altul...".

Un tanar chinez de 19 ani se indragosteste de o vaduva chinezoaica, de 29 de ani, care avea doi copii din casatoria anterioara. Nici traditia, nici religia, nici obiceiul locului si nici societatea nu puteau ingadui o astfel de relatie. Era interzis ca un barbat mai tanar sa iubeasca o femeie mai in varsta. Era interzis ca o femeie vaduva sa se recasatoreasca. Era interzis...tot ce era "excentric". Dar stiti - ca doar ati auzit de Romeo si Julieta, de Tristan si Izolda sau v-ati uitat la filme ca Sweet November, Love story, Pacientul englez, Atonement, si care mai vreti voi - ca iubirea are drumul ei. Iubirea, aia adevarata, e despre infruntarea oricaror prejudecati si a oricui din afara. Iubirea, cand se arata pe de-a-ntregul, te scoate din multime, te asaza la o oarecare distanta de pamant si de restul lumii si-ti arata o alta fata a ta. De obicei, mult mai frumoasa...

Chinezul, alungat de atata impotrivire, si-a luat femeia si a dus-o in munti, intr-o pestera. Cobora zilnic in sat ca sa le aduca ei si copiilor de mancare, apa de baut. Tot zilnic cioplea muntele, ca sa-i faca o scara iubitei, sa-i fie si ei usor sa coboare vreodata - ba chiar i-a promis ca, intr-o zi, scara va fi pana jos si ea va cobori ca o regina. Vreme de 50 de ani a construit peste 6000 de trepte in stanca, reusind sa-si tina promisiunea. Nici nu stii ce e mai...sublim: tenacitatea lui sau rabdarea ei.

Recent, chinezul a murit, la varsta de 70 de ani, lasand-o plangand, zile in sir, la mormantul lui, pe iubita sa de 80 de ani. Treptele vor ramane pe vecie sapate in stanca, iar turistii mai sensibili vor lacrima si ei, ca de-un dor si de-o poveste ce lor n-o sa li se intample vreodata. Istorioara adevarata pe care v-am spus-o a facut deja inconjurul lumii, fiind socotita una dintre cele mai frumoase povesti moderne de iubire.

Nu toti barbatii vor iubi asa. Nu toti barbatii stiu sa alinieze cuvinte care sa devina versuri spre a vorbi despre femeia pe care o iubesc - dar le simti privirea si un fel anume de a se purta cu ea care-ti spune tot. Ii ador pe barbatii care vad la femeilor lor amanunte sublime, care observa mici si rafinate detalii pe care le iubesc ca pe intreg. In afara de sani, fund, picioare si buze, femeile norocoase au privilegiul, din partea barbatilor lor, de a fi admirate pentru felul in care-si trec mana prin par...pentru cat sunt de frumoase cand gatesc si fredoneaza balade rock...pentru pielea si aroma lor...sau pentru zambetul fierbinte cu care-i intampina mereu...pentru felul ciudat in care se ung cu creme si mirodenii de femeie...sau pentru glezna impecabila..pentru modul adorabil in care stau bosumflate superficial, asteptand sarutul de impacare...pentru linistea din glas...sau pentru tinuta lor cand merg pe strada...pentru felul in care converseaza cu prietenii si pentru bunatatea lor...pentru cat de sexy sunt cu samponul in ochi...pentru cat de fragile sunt cand plang...pentru cat de frumos isi iubesc barbatii si cum stiu sa aiba grija de ei...

Fiecare femeie norocoasa e iubita de un barbat care vede la ea altceva decat toti ceilalti. Daca barbatul tau ar face o lista cu ce-i place cel mai mult la tine, cu o minima onestitate, vei auzi amanunte uluitoare si vei constata ca din toate incercarile epuizante de a te aranja, de a te dichisi cu farduri si haine, curele si cercei, posete si lenjerii, el retine un esential care, cel mai adesea, tie iti scapa...

Barbatul care ti se potriveste va vedea mereu la tine ceea ce tu nici nu stiai cat valoreaza. Iar o lista scrisa stangaci despre ce-i place la tine e de inramat ca o fotografie alb-negru, chiar daca, poate, contine si prea intime culori. Nu-i lua niciodata barbatului tau ce-i place cel mai mai mult la tine, nu-ti schimba culoarea parului daca lui ii place intr-un fel, nu te purta barbateste, ci incearca sa-i fii mereu femeie. Iar o femeie poate fi atat de vasta in ipostaze...

Am privit, am fotografiat oameni care se iubesc, am citit romane de dragoste si am plans la comedii romantice, am scris povesti de amor si am crezut mereu ca marile iubiri se petrec doar pe hartie, pe scena si pe ecran. Iubirea de-acasa mi s-a parut mereu cotropita de prea multa banalitate de trai zilnic si estompata de lumea in care se intampla sa se petreaca.

Nu stiu daca am vreun merit, dar am ajuns la alta concluzie - iubirea cea mai mare, iubirea vietii mele e chiar in sufletul meu, fara hartie, fara scena si, mai ales, fara televizor...Descopar lista cu ce-i place la mine nu pe hartie, ci pe trupul si pe inima mea, zilnic...

Adevarul despre frumusetea unei femei e mereu in ochii celui care o iubeste.

o noua viata

Nu stiu de ce, dar am momente cand nu imi gasesc locul si dau ocol nesfarsit camerelor. Urc scarile anevoios de parca nu ar duce nicaieri, si le cobor in fuga ca si cum la capatul lor ti-as intrezari macar umbra. Curios acestea sunt aceleasi momente cand as vrea sa-ti ies in intampinare, dar trebuie sa-mi omor visele caci stiu ca n-ai sa vii.
Tu nu faci parte din lumea mea plina de defecte. Tu traiesti undeva pe o insula cu paduri si o mare incredibil de albastra. Trebuie sa calatoresc zile intregi ca sa ajung la tine. Tin minte si acum cand mi s-au umplut ochii de albastrul acela intens. Cred ca a fost pentru prima oara cand nu mi-ar fi pasat daca ma inec.
La tine e mai rece, iar eu merg cu picioarele goale pe nisipul ud. Asa mi se intampla cand sunt indragostita. Fiecare val se aude din ce in ce mai tare la mine in suflet si pe toate le strivesc sub talpi. Colectionez in privire firicele de praf si bucati din lumea ta ca sa le iau amintire cand ma voi intoarce acasa.
Inainte sa plec, scriu simplu numele tau pe nisip. Doar patru litere trufase. Buclele si liniile acestea descriu insa un om frumos, alaturi de care as vrea sa ma arunc in valuri si sa inot. Am intra goi in apa, ca la botez. L-ul meu nu ar mai fi doar V-ul tau inzecit, ci ne-am striga altfel, numele noastre ar incepe cu aceeasi litera, ca intr-o noua viata subacvatica.

alerg

Alerg. Fug de tine. Ma urmaresti in fiecare gand. Lasa-ma sa plec cat mai departe. De la un timp am inceput sa simt o intepatura fina langa coaste. Ba nu, mint. Langa coloana. Si mi-e tare frica sa nu paralizez. Nu i-am dat importanta pana acum, dar durerea a inceput sa se transforme. Dimineata ma inteapa usor, la pranz ma rascoleste si pana seara se rostogoleste in mine nemiloasa. Si ma simt grea ca plumbul. Iar tu esti atat de usor. Parca levitezi.
Ma privesti la fel. Cu iubire. Insa pe mine ma incomodeaza durerea si ma arde neintregirea. Ciudat mi se pare ca tu esti intreg tot timpul si ca gandurile si durerile mele nu par sa ti se intrezareasca in privire. Ziua alerg de ganduri ca de o haita de lupi flamanzi, dar noaptea durerea ma tine treaza. Masor camera si peretii goi, iar tu nu auzi nimic. Nici ticaitul nebun al inimii mele care framanta iubirea.
Colind vai si dealuri si plantez lacrimi. Voi culege deznadejde si singuratate, cu mainile goale, cu sufletul chinuit. Ma voi intepa si-mi va curge sange. Poate chiar ma voi otravi si voi uita cu timpul de gandurile mele sinucigase. Poate nu voi mai fugi si voi ramane langa tine in imponderabilitate. Insa acum vreau sa alerg.

Balada blondelor iubiri de George Ţărnea/Nicu Alifantis

Prea multe păsări cardinale
Între iluzii se rotesc
Contaminînd cu ascensoare
Misterul nostru pămîntesc

Îmbătrînim de fericire
Într-o mansardă fără flori
Lăsînd păpuşi fără adresă
Pentru serbările din zori

E frumos, e prea frumos la tine-n suflet
E tîrziu, e prea tîrziu la mine-n gînd
Împărtăşim, împărtăşim aceeaşi taină
Dar nu se ştie, nu se ştie pîna cînd

Visăm frumos aceeaşi moară
Ascunsă-n tragicul bufon
Şi măcinăm aceleaşi lacrimi
Cînd dau parinţii telefon

Sîntem lucizi pînă la sînge
Nedespărţiţi pînă la cer
Şi nici nu ştiu după iubire
Ce se cuvine să-ţi mai cer

Cuvintele işi pierd căldura
Într-un sărut de protocol
Şi tot mai vinovate păsări
Dau eşafoadelor ocol

Sub fruntea mea se face noapte
În ochii tăi se face zi
Şi renunţăm să mai cunoaştem
Ce stele ne-ar putea păzi

bucuria de a fi bolnava...

Ai venit sa stam de vorba. O data, de doua ori, de trei ori...dar nu aveam urechi sa te aud, caci inima imi batea prea tare. Era acel ceva care se simte in culori vii. Prezentul se transforma in trecut, dar niciodata in viitor. Credeam ca stiu ce sa astept, dar m-am inselat, le-am deslusit pe toate mai tarziu intr-o dimineata.
N-am asteptat-o. A venit ca o boala, fara sa mi-o doresc. M-am trezit cu ea, se invitase la cafeaua mea cu lapte. Nici macar nu se anuntase, nici n-a sunat la usa, a intrat in lumea mea si mi-a promis ca nu sta mult. Am lasat-o sa se aseze desi aveam destul de multa reticenta si neincredere. Am vorbit si incepea sa-mi placa: n-aveam simptome grele ca la alte boli, si totusi ea imi lua tot, ocupa toate incaperile sufletului meu. Eu o serveam cu cafea si nu-mi dadeam seama ca ii ofeream defapt intregul meu! Ea ma asculta si eu ii spuneam toate secretele cu o usurinta copilareasca...
Intamplarea a facut sa ramana. Si-a facut camera ei, din binele meu. Mi-e teama ca i-am dat prea mult, dar imi place ca am cu cine sa-mi beau cafeaua in fiecare dimineata. Casa mi-e plina! Tare as vrea s-o vad si in ochii tai negri. Sa clipesti incet si s-o urmaresc in cristalinul tau cum incepe sa-ti redecoreze si tie incaperile. Apoi, privirea mea si privirea ta sa se amestece, sa se imbratiseze si sa devina una. Ea sa stea cucernica si sa se priveasca in oglinda, mandra de designul ales. Cand va deschide usile, va cobori usor pe obrajii nostri si va ajunge pe buze, unde se va transforma in cele mai frumoase cuvinte: fericire, implinire, dor, iubire, pereche.

madness...

De data asta totul e diferit. Am impresia ca pana acum am iubit la fel, plat si previzibil si monoton. De data asta iubesc cu pasiune, cu nebunie si cu teama. Mi-e teama ca daca mi-as striga in zari iubirea, te-ai speria atat de tare incat te-as pierde, ca n-ai gasi taria de a ramane langa un suflet disperat dupa atentie. Ma intreb daca ai fugi de sentimentele mele daca ai realiza ca ale tale nu sunt la fel de puternice.
Mi-e groaznic de frica sa recunosc ca regasesc in tine tot ce am nevoie ca sa fiu fericita. Ca linistea mea depinde in totalitate de capriciile tale si ca nu am certitudinea iubirii impartasite. Ma lasi sa plutesc pe un ocean de nelinisti si intrebari si sufletul meu se sperie la cel mai mic val.
Simt constant nevoia sa incerc lucruri noi langa tine si tu esti in centrul gandurile nebune care ma insotesc peste tot. Cred 99% in noi, imi rezerv acel unu la suta doar pentru ca reticenta perfectiunii ar pune pe ganduri chiar si pe cei mai naivi indragostiti...
Nebunie...de care nu vreau sa ma vindec.

si am spus da. o poveste de iubire de Elizabeth Gilbert

Candva, demult, povesteste Aristofan, zeii se aflau in ceruri, iar oamenii se aflau jos, pe pamant. Dar noi, oamenii, nu aratam asa cum aratam astazi. Aveam fiecare doua capete, patru maini si patru picioare - cu alte cuvinte, alcatuirea perfecta a doi oameni alaturati, contopiti intr-o singura fiinta. Existam intr-una din trei alcatuiri, dupa gen si sex: alcatuiri masculin/feminin, alcatuiri masculin/masculin si alcatuiri feminin/feminin, depinzand  de ceea ce se potrivea cel mai bine fiecarei fapturi. Pentru ca toti aveam partenerul perfect prins in insasi materia fiintei noastre, cu totii eram fericiti. Astfel, toate aceste fiinte perfect multumite, cu cate doua capete si cate opt membre, se miscau pe fata pamantului intr-un fel asemanator celui in care planetele se misca prin ceruri - intr-o stare de reverie, ordine si liniste. Nu ne lipsea nimic; nu aveam nevoi neimplinite; nu doream pe nimeni. Nu exista discordie si nici haos. Eram intregi.

Dar, in starea aceea de plenitudine, am devenit excesiv de mandri. In mandria noastra, am neglijat sa-i mai veneram pe zei. Puternicul Zeus ne-a pedepsit pentru neglijenta noastra despincandu-i in doua pe toti oamenii aceia perfect multumiti, cu cate doua capete si opt membre, creand astfel o lume de fiinte nefericite cu cate un cap, doua maini si doua picioare. In momentul acela de amputare in masa, Zeus a abatut asupra omenirii cea mai groaznica dintre toate suferintele posibile: senzatia surda, permanenta ca nu suntem intru totul intregi. Incepand din acel moment, oamenii urmau sa se nasca avand sentimentul  ca le lipseste o parte - jumatatea pierduta, pe care o iubim aproape mai mult decat ne iubim pe noi insine - si ca acea parte lipsa se gaseste pe undeva, rotindu-se prin univers sub forma altei persoane. Aveam sa ne nastem si crezand ca, daca vom cauta cu destula hotarare, vom reusi, poate, sa gasim intr-o buna zi acea jumatate disparuta, celalalt suflet. prin uniunea cu celalalt ne vom putea reintregi in forma originara si nu vom mai fi niciodata nevoiti sa simtim singuratatea.


Aceasta e bizara fantezie a intimitatii omenesti: ideea ca unu plus unu ar putea cumva, candva, sa fie egal cu unu.


Dar Aristofan ne-a avertizat ca acest vis de reintregire-prin-dragoste este imposibil. Suntem prea distrusi ca specie pentru a mai putea vreodata sa ne refacem cu totul prin simpla uniune. Jumatatile despicate ale oamenilor cu opt membre au fost imprastiate mult prea departe pentru ca vreunul din noi sa-si mai gaseasca jumatatea lipsa candva. Uniunea sexuala poate face ca o persoana sa se simta intreaga si implinita doar o vreme (Aristofan presupunea ca Zeus le daduse oamenilor darul orgasmului din mila, tocmai ca sa ne putem simti din nou uniti si sa nu murim de depresie si disperare), dar in final, intr-un fel sau altul, vom ramane iarasi doar cu noi insine. Asadar, singuratatea noastra continua, ceea ce ne face sa ne impreunam iar si iar cu oameni nepotriviti, in cautarea uniunii perfecte. Uneori am putea chiar sa credem ca ne-am gasit jumatatea, dar cel mai probabil este sa nu fi gasit decat pe altcineva care isi cauta propria jumatate - pe cineva la fel de disperat sa creada ca si-a gasit intregirea in noi.

nu cred in dragoste vesnica

Nu cred in dragoste vesnica. Nu cred in noi peste ani. Am hotarat ca voi pleca. Departe. Voi pune intre noi tacere si voi lasa amintirile pe rafturi. Te vei trezi intr-o dimineata si nu voi mai fi langa tine. Vei sti ca nu voi mai sorbi cafeaua cu lapte din cestile tale si ca am intors spatele unei posibile mari iubiri. Sa nu ma urasti pentru asta! Nu sunt facuta sa ma asez comod pe canapeaua ta si sa-ti intru in ganduri sperand la implinire. Ai stiut de la inceput ca voi pleca. Asa simplu cum am intrat. Nu mai pot ramane. Dragostea ma domesticeste si ma schimba. Simt nevoia sa revin la forma initiala, sa fiu din nou rigida, singura si lucida.
Nu pot visa la perfectiune, pentru ca sunt mult prea constienta ca ea nu exista aici, pe pamant. Acum nu intelegi si ai sa ma blamezi un timp. Voi fi eu vinovata pentru tot, pentru esecul nostru. Iarta-ma! Retrage-te intr-un colt de tine si fii sincer. Asculta-ti gandurile si recunoaste ca am plecat la timp, inainte sa murim amandoi, inainte sa moara dragostea noastra. Vom pastra in suflet doar iluzia unui vis...

Detalii de Adrian Paunescu

Ştiu unde
Nu ştiu de unde,
Nu ştiu de ce
Şi nu ştiu
Pentru ce merit
Dumnezeu te-a trimis
Pe buzele mele.