Prima oara cand mi-a fost frica sa nu te pierd. Straniu...N-am plans pentru tine, am plans pentru noi. Nu stiam daca "noi" mai exista. Un fulger a fost de ajuns ca existenta noastra sa fie zdruncinata pentru o clipa. Nu-mi amintesc ce-ai spus, stiu doar ca vorbele tale mi s-au infipt in inima ca niste cutite. Pana sa stiu ca nu te-as putea pierde niciodata, am trait durerea in fiecare celula a corpului. Ma dureau ochii pentru ca nu mai erai acolo, ii coborasem de pe chipul tau ca sa vad unde mi se rostogoleau lacrimile. Cateva minute am trait iadul singuratatii si m-am infiorat ce trist si pustiu e fara tine. Asa ai facut si tu. Sa nu uiti, sa nu uitam cat de gol ar putea fi cand "noi" ar muri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu