Pentru toti cei care au pierdut o iubire mare...
N-am mai plans de cand erai langa mine, dintr-o noapte in care adormisem sarutandu-te, apoi visasem ca te pierdusem in pustiuri aride...M-am trezit plangand deznadajduit, de parca as fi vrut sa-ti transform, cu lacrimile mele, desertul in gradina...
De cand ai plecat, de multe ori imi doresc sa plang, dar fantana mea cu lacrimi a secat. Si atunci raman cu ochii agatati de cer, pentru ca vreau sa-mi irig ochii direct din nori. Imi inveselesc privirile cu inserari ploioase de toamna si atunci plang, impreuna cu Universul, nu doar pentru iubirea noastra, ci pentru toate iubirile sfarmate din lume.
Ne vom mai intalni, oare, inainte de a muri, macar pentru o clipa, sa ne mai tinem o singura data de mana si sa mai zambim spre Soarele care ne-ar parasi? Si sa ne contopim privirile si trupurile si visurile?
De atata timp mi-e dor de tine si de atata timp nu pot varsa nici macar o lacrima pe altarul istoriei cumplite si dulci care ne-a fermecat existenta, pentru ca fantana mea cu lacrimi a secat, iar vrabiutele au plecat cu tot cu cuiburi.
Cand ai sa vii, promiti ca ai sa ma inveti sa plang, sa plang razand de iubire? Promiti? Dar ai sa mai vii?
Si pentru toti cei care nu-si pierd niciodata speranta ca o alta mare iubire le va lumina sufletul...
Alergand in cautarea ta, Iubire, uneori poate te-am mai ranit, fara sa vreau. Iar tu, superba in capriciile tale, m-ai condamnat atunci la suferinta. Si s-ar putea sa ma urasti toata viata pentru asta. Si sa nu ma ierti niciodata. Dar vreau sa stii ca iti iubesc ura cu care ma urasti si neiertarea.
Nu vreau sa te mai pierd niciodata. Chiar de-ar fi ca, iubind, sa sufar din nou, iar sufletul meu sa-mi fie pururi o rana...Chiar de ar fi sa-mi ard de fiecare data aripile in focul tau sublim...Chiar de ar fi ca, din zborul tau voievodal catre Soare, sa ma lasi prada caderii si sa ma zdrobesc de un pamant pustiu si zadarnic de-atatea singuratati...
Eu te voi astepta mereu la mine in suflet, sa ma alini sau sa ma chinui, sa ma saruti sau sa ma ucizi, pentru ca dincolo de tine nu mai este decat o nesfarsita tristete. Si un pustiu, un pustiu imens, care nu poate fi umplut decat tot cu iubire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu