S-a speriat atat de tare de umbra ei incat a ales lutul. Ea era din alta lume, parea perfecta ca o sfera. El vedea in ea Visul, Implinirea, Iubirea si i se parea imposibil sa le atinga cu mana sufletului. A ales sa simta in palma ceva mai pamantesc, ca firele de nisip.
Ne speriem cu totii de Lumina si ne adaptam prea usor la Intuneric, cand ar trebui sa fie exact invers.
El nu mai avea credinta in Lumina. I s-a aratat aievea, dar nu l-a impresurat ca sa-i arate cat e de calda si cat de bine i-ar fi langa ea. Lumina iubirii ar fi fost de ajuns ca sa nu mai fie o umbra, dar el n-a deschis ochii. Daca ar fi facut-o, ar fi stiut ca ea i se da toata, ca-si deschide lumea cu riscul de a pierde din caldura soarelui si a intra in lumea intunericului.
Sa auzi nu e totul. Sa stii sa privesti pe fereastra Lumina, s-o intelegi, s-o lasi sa intre in casa ta, sa se asterne vioaie pe fiecare lucru drag tie, sa te bucuri de ea in fiecare secunda, asta inseamna sa vrei sa fii fericit, sa vrei sa traiesti cu intensitate fiecare clipa pretioasa din aceasta viata.
I s-a dat un semn pe care nu l-a inteles. Din pacate, nu a inteles ca nu ni se dau semne in fiecare zi, ca trec un noian de clipe pana sa avem sansa de a renunta la intuneric. Ca putini sunt cei norocosi, cei alesi...
Si fereastra s-a inchis. A inchis-o el. Lumina a ramas afara, nici nu apucase sa se apropie de lumea umbrelor lui. A crezut pentru o clipa ca are sanse sa-l salveze, sa-i vindece ranile, dar s-a inselat!
Il va veghea in fiecare zi, fara sa-i lumineze sufletul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu