hotul de suflete

Se strecoara ca veninul in minte si nu-l mai scoate nimeni de-acolo. E ca un hot, care odata intrat in apartamentul urmarit prinde drag de lucrurile dinauntru si nu mai vrea sa plece. Prima solutie e sa ia cu el tot ce poate. De la bijuterii la televizor. Asa e el. Fura de la mine tot ce e mai bun si mai frumos. De la ganduri pana la toata energia sufletului meu. Si eu ca o nebuna, privesc hotul cum iese pe usa cu tot ceea ce-mi apartine, fara sa strig dupa ajutor. Ma las pradata. Ba mai mult, ii pun si eu in sac, acele lucruri ascunse, de care el nici nu stie ca se gasesc in locuinta mea. Descui de bunavoie seiful si-i dau tot, toate visele, toate temerile, toate bucuriile, toate gandurile, toate sperantele, toata dragostea si linistea mea. Cat de puerila pot sa fiu!, gandesc in timp ce-i incarc masina, le va lua pe toate si va fugi asa cum a venit. Nu va multumi si nu va intoarce capul inapoi, nu va avea mustrari de constiinta si nu isi va face griji pentru lacrimile mele. Ma va lasa cu casa goala si cu sufletul deznadajduit! Va alerga intr-un suflet spre o alta casa mai frumoasa si mai bogata ca a mea ca s-o praduiasca de tot ce are mai bun. Si ce amar va fi dupa! Ce furtuna! M-a furat!, voi striga disperata, si eu l-am lasat! Am crezut ca-i voi lua ochii cu bogatiile mele si ca va ramane sa le imparta! Dar n-a fost asa, a venit ca sa se imbogateasca si poate va ramane in urmatoarea casa daca va gasi acolo tot ce-i trebuie. Hotul! Hotul! Hotul! Toata lumea ma va compatimi si va incerca sa ma ajute, iar eu dupa lungi saptamani scaldate in lacrimi amare, ma voi ridica si voi lupta sa refac arhitectura stricata a casei mele. Insa nu-l voi uita nicodata pe hotul cu ochi negri si inima de piatra. Si nici nu-l voi ierta...pentru ca i-am dat tot si m-a pustiit!