femeile iubesc la fel

Am citit de curand un articol care mi-a hranit sufletul. Mi-am regasit sentimentele printre randurile asternute cu har de o femeie cu adevarat speciala. O sa redau in intregime acele cateva paragrafe scrise de Alice Nastase Buciuta:

Eu, cea mai independenta dintre femeile lumii, marturisesc umil ca nu stiu, nu pot, nu reusesc sa ma bucur de nici o secunda petrecuta departe de omul iubit. Eu, virful (bont) de lance al emanciparii femeiesti, suspin in vis si ma trezesc prea des plingind de dor. De-nsingurare. De tristete. Eu, cea mai puternica dintre toate fiintele ce-mi stau in preajma, tinjesc maladiv si iremediabil sa-mi traiesc viata prin el si pentru el, ca un suflet pereche, ca un organism parazit, ca o vietate saprofita. Ca un altoi pretios. Totuna. Oricum. Niciodata departe. Niciodata doar prin mine insami.

Nu stiu sa mimez nepasarea naroada in zilele in care sintem departe unul de altul, iar mintea mea agila imi otraveste sufletul cu banuieli ciudate. Nu-mi construiesc cu dinadinsul evadari suspecte, doar ca sa-l fac sa trepideze sub asaltul gindurilor geloase. Si nici nu sint capabila sa-i aplaud detasat, surizator, abil, iesirile cu alti barbati la biliard, la birfa, la tutun. Desi am citit de-atitea ori ca numai astfel, biiguind aprobari inventate, l-as putea pastra alaturi de mine!

Sucul baut cu prietenele cu care ma-ntilnesc sa vorbim nu despre noi, ci despre ei, mi se pare amar. Strategiile pe care ne istovim sa le punem impreuna la cale, noi, jumatatile barbatilor nostri, n-au niciodata ca scop propria fericire intreaga, traita, indurata, dusa pe propriile picioare. Ci fericirile lor.

Sint o biata, dezradacinata femeie. Spun, onest: ”Ia viata mea si traieste-o pe toata”. “Ia inima mea sa-ti tina de urit”. “Nu te-ndoi nici o clipa de mine, pentru ca sint a ta, pe de-a-ntregul. Mereu”. Numai ca, cel mai adesea, cuvintele imi cad in gol. Asez destinul meu pe-o tava de argint pe care-o intind unui om sastisit de iubiri. Ma dezvalui fara ascunzisuri unui barbat dedulcit la savoarea minciunii. Si pentru ca, intre timp, trebuie totusi sa traiesc, sa merg mai departe, sa-mi amagesc cumva asteptarea, ma intaresc in exercitii de supravietuire. Imi exersez independenta. De plictiseala, de singuratate, invat sa-mi recit pe de rost drepturile la dragoste egala, la fidelitate intreaga, la casatorie fara compromisuri. Compun constitutii ale inimii si le votez in referendumuri cu rezultate unanime. Si-n loc sa tac neajutorata si palida, dezradacinata, supusa, fragila, nestiutoare, ma pomenesc chemind iubirea cu glas poruncitor. Dau ordin destinului sa fie bun cu mine. Ii urlu barbatului meu sa-mi stea vesnic in preajma.

Vocea mea se joaca cu viata mea. Viata mea, pe care eu n-o vreau a mea, ci a lui. Viata mea, pe care el n-o vrea, fiindca si-o traieste pe-a lui...