Sarută-mă de Magda Isanos

Saruta-mi ochii grei de-atâta plâns,
Doar sarutarea ta ar fi în stare
Să stinga focul rău ce i-a cuprins,
Să-i umple de iubire si de soare.

Saruta-mi gura, buzele-nclestate
Ce vorba si surâsul si-au pierdut.
Iti vor zambi din nou inseninate
Si-ndragostite ca si la-nceput.

Saruta-mi fruntea, gândurile rele
Si toate indoielile-or să moara,
In loc vor naste visurile mele
De viata noua si de primavara.

unde esti?

Am invatat usor sa te strig cand aveam nevoie de tine si tu veneai de fiecare data. Acum te chem si vocea mea se sparge in gol. Invata-ma sa te strig mai tare sau sa nu te mai astept...ca sa nu mai doara asa rau!
Unde esti? Unde te gasesc? Unde te-ai ascuns? Intr-un gand? Intr-o amintire? In palma, in ochi, in cutele sufletului?
Supravietuiesc fiecarei zile fara tine. Imi plang tristetea si singuratatea. Sunt la capatul durerii si durerea imi strange in pumni sufletul. Nu ma lasa sa ma sting. Cheama-ma la tine. Daruieste-mi zambetul de altadata si lasa-ma sa te iubesc! E cumplit de frig la mine in suflet...fara tine.

ceas greu de dor

Se intorceau acasa, ea purta o rochie neagra vaporoasa, iar el o camasa alba. Nu-si vorbeau, mai aveau cateva ore impreuna si nu vroiau sa strice pacea dintre ei cu vorbe marunte. Tristetea se citea in fiecare pas. Calcau greoi ca sa lungeasca drumul, ca sa traga de acele ultime clipe. Bagajele erau deja facute, nu le mai ramanea decat sa-si spuna "La revedere, dragostea mea!".
Nici nu indrazneau sa-si imagineze cum va fi despartirea. Era prea multa durere in acele cuvinte. Cand s-au privit au simtit...au stiut ca nu mai pot face nimic sa o amane, ca trebuie sa treaca peste pragul acela, ca nu le va ramane decat dorul si nerabdarea regasirii.
De ce nu le-a spus nimeni ca e atat de sfasietoare ultima clipa? Ca e atat de grea tristetea si ca e insuportabil sa vezi lacrimile celuilalt in palmele tale?
De ce nu i-a avertizat nimeni ca lipsa persoanei iubite nu se umple cu nimic? Ca imbratisarile de la sfarsit nu vor ajunge nici macar pentru primul minut de singuratate? Ca in acele clipe cand celalalt pleaca ai vrea sa mori pentru ca ti se sfasie sufletul fara o jumatate?
"Nu mai plange, iubita mea! Totul va fi bine!"
"Astept toamna, iubitul meu! Pana atunci, fiecare zi fara tine ma ucide!"

femeile iubesc la fel

Am citit de curand un articol care mi-a hranit sufletul. Mi-am regasit sentimentele printre randurile asternute cu har de o femeie cu adevarat speciala. O sa redau in intregime acele cateva paragrafe scrise de Alice Nastase Buciuta:

Eu, cea mai independenta dintre femeile lumii, marturisesc umil ca nu stiu, nu pot, nu reusesc sa ma bucur de nici o secunda petrecuta departe de omul iubit. Eu, virful (bont) de lance al emanciparii femeiesti, suspin in vis si ma trezesc prea des plingind de dor. De-nsingurare. De tristete. Eu, cea mai puternica dintre toate fiintele ce-mi stau in preajma, tinjesc maladiv si iremediabil sa-mi traiesc viata prin el si pentru el, ca un suflet pereche, ca un organism parazit, ca o vietate saprofita. Ca un altoi pretios. Totuna. Oricum. Niciodata departe. Niciodata doar prin mine insami.

Nu stiu sa mimez nepasarea naroada in zilele in care sintem departe unul de altul, iar mintea mea agila imi otraveste sufletul cu banuieli ciudate. Nu-mi construiesc cu dinadinsul evadari suspecte, doar ca sa-l fac sa trepideze sub asaltul gindurilor geloase. Si nici nu sint capabila sa-i aplaud detasat, surizator, abil, iesirile cu alti barbati la biliard, la birfa, la tutun. Desi am citit de-atitea ori ca numai astfel, biiguind aprobari inventate, l-as putea pastra alaturi de mine!

Sucul baut cu prietenele cu care ma-ntilnesc sa vorbim nu despre noi, ci despre ei, mi se pare amar. Strategiile pe care ne istovim sa le punem impreuna la cale, noi, jumatatile barbatilor nostri, n-au niciodata ca scop propria fericire intreaga, traita, indurata, dusa pe propriile picioare. Ci fericirile lor.

Sint o biata, dezradacinata femeie. Spun, onest: ”Ia viata mea si traieste-o pe toata”. “Ia inima mea sa-ti tina de urit”. “Nu te-ndoi nici o clipa de mine, pentru ca sint a ta, pe de-a-ntregul. Mereu”. Numai ca, cel mai adesea, cuvintele imi cad in gol. Asez destinul meu pe-o tava de argint pe care-o intind unui om sastisit de iubiri. Ma dezvalui fara ascunzisuri unui barbat dedulcit la savoarea minciunii. Si pentru ca, intre timp, trebuie totusi sa traiesc, sa merg mai departe, sa-mi amagesc cumva asteptarea, ma intaresc in exercitii de supravietuire. Imi exersez independenta. De plictiseala, de singuratate, invat sa-mi recit pe de rost drepturile la dragoste egala, la fidelitate intreaga, la casatorie fara compromisuri. Compun constitutii ale inimii si le votez in referendumuri cu rezultate unanime. Si-n loc sa tac neajutorata si palida, dezradacinata, supusa, fragila, nestiutoare, ma pomenesc chemind iubirea cu glas poruncitor. Dau ordin destinului sa fie bun cu mine. Ii urlu barbatului meu sa-mi stea vesnic in preajma.

Vocea mea se joaca cu viata mea. Viata mea, pe care eu n-o vreau a mea, ci a lui. Viata mea, pe care el n-o vrea, fiindca si-o traieste pe-a lui...

hotul de suflete

Se strecoara ca veninul in minte si nu-l mai scoate nimeni de-acolo. E ca un hot, care odata intrat in apartamentul urmarit prinde drag de lucrurile dinauntru si nu mai vrea sa plece. Prima solutie e sa ia cu el tot ce poate. De la bijuterii la televizor. Asa e el. Fura de la mine tot ce e mai bun si mai frumos. De la ganduri pana la toata energia sufletului meu. Si eu ca o nebuna, privesc hotul cum iese pe usa cu tot ceea ce-mi apartine, fara sa strig dupa ajutor. Ma las pradata. Ba mai mult, ii pun si eu in sac, acele lucruri ascunse, de care el nici nu stie ca se gasesc in locuinta mea. Descui de bunavoie seiful si-i dau tot, toate visele, toate temerile, toate bucuriile, toate gandurile, toate sperantele, toata dragostea si linistea mea. Cat de puerila pot sa fiu!, gandesc in timp ce-i incarc masina, le va lua pe toate si va fugi asa cum a venit. Nu va multumi si nu va intoarce capul inapoi, nu va avea mustrari de constiinta si nu isi va face griji pentru lacrimile mele. Ma va lasa cu casa goala si cu sufletul deznadajduit! Va alerga intr-un suflet spre o alta casa mai frumoasa si mai bogata ca a mea ca s-o praduiasca de tot ce are mai bun. Si ce amar va fi dupa! Ce furtuna! M-a furat!, voi striga disperata, si eu l-am lasat! Am crezut ca-i voi lua ochii cu bogatiile mele si ca va ramane sa le imparta! Dar n-a fost asa, a venit ca sa se imbogateasca si poate va ramane in urmatoarea casa daca va gasi acolo tot ce-i trebuie. Hotul! Hotul! Hotul! Toata lumea ma va compatimi si va incerca sa ma ajute, iar eu dupa lungi saptamani scaldate in lacrimi amare, ma voi ridica si voi lupta sa refac arhitectura stricata a casei mele. Insa nu-l voi uita nicodata pe hotul cu ochi negri si inima de piatra. Si nici nu-l voi ierta...pentru ca i-am dat tot si m-a pustiit!

farul spre Venus

Se uita nepasatoare la trecatori, la copaci si case si deschidea usa spre lumea ei frumoasa si agitata, spre orasul ei interior. Toate ferestrele caselor erau deschise parca asteptand pe cineva. Oamenii se plimbau linistiti, iar parcurile verzi pline de flori colorate intregeau tabloul tineretii ei.
Deodata, de pe o straduta de langa intersectia inimii aparu el, barbatul vietii ei, inalt, brunet, ochi negri misteriosi, zambet luminos, statura impunatoare si atitudine cuceritoare. Privirea lui a deschis porti spre alte lumi intr-o secunda. Atunci si-a dorit ea pentru prima oara sa-si paraseasca orasul si sa calatoreasca.
Nu si-a dat seama ca strainul acela, calatorul cu ochi negri o va duce in locuri minunate, paradisiace aproape si-i va darui cel mai frumos cadou din lume - Fericirea!
Au construit intre orasele lor un pod inalt si calatoresc in fiecare zi intre lumile lor ca sa-si termine constructiile. Ea a inceput sa contureze in orasul lui cea mai frumoasa statuie dedicata zeitei Venus, iar el mestereste cu spor la un far care sa lumineze calea intre orasele lor. La sfarsitul fiecarei zile se intalnesc si-si povestesc cu entuziasm ce au reusit sa termine.
Nu si-au facut promisiuni desarte si greu de indeplinit, vor lasa timpul sa-i insoteasca in desavarsirea iubirii lor si vor trai cat mai intens clipele petrecute impreuna.

Ain't no other man but you !!!

I could feel it from the start

Couldn't stand to be apart
Something about you caught my eye
Something moved me deep inside
I don't know what you did boy
But you had it
And I've been hooked ever since

Told my mother, my brother
My sister and my friends
Told the others, my lovers
Both past and present tense
That every time I see you
Everything starts making sense

Ain't no other man
Can stand up next to you
Ain't no other man
On the planet does what you do
You're the kind of guy
A girl finds in a blue moon
You got soul, you got class
You got style with your bad ass
Ain't no other man it's true
Ain't no other man but you

Never thought I'd be alright

Till you came and changed my life 

What was cloudy now is clear 
You're the light I needed
You got what I want boy
And I want it
So keep on giving it up

So tell your mother, your brother
Your sister and your friends
Tell the others, your lovers
Better not be present tense

Cause I want everyone to know
That you are mine and no one else's

Ain't no other man
Can stand up next to you
Ain't no other man
On the planet does what you you do
You're the kind of guy
A girl finds in a blue moon
You got soul, you got class
You got style with your bad ass
Ain't no other man its true
Ain't no other man but you

Ain't no other
Ain't aint no other, other
Ain't no other
Ain't ain't no other lover
Ain't no other
I need no other
Ain't no other man but you

You are there when I'm a mess
Talk me down from every stress
Give me strength boy you're the best
You're the only one who's ever passed every test

Ain't no other man
Can stand up next to you
Ain't no other man
On the planet does what you you do
You're the kind of guy
A girl finds in a blue moon
You got soul, you got class
You got style with your bad ass
Ain't no other man its true
Ain't no other man but you

Cuplu de Ana Blandiana

Unii te văd numai pe tine,
Alţii mă văd numai pe mine,
Ne suprapunem atât de perfect
Încât nimeni nu ne poate zări deodată
Şi nimeni nu îndrăzneşte să locuiască pe muchia
De unde putem fi văzuţi amândoi.
Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stăm spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sângele duce zvonuri
De la o inimă la alta.
Cum eşti?
Dacă ridic braţul
Şi-l întind mult înapoi,
Îţi descopăr clavicula dulce
Şi, urcând, degetele îţi ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc
Până la sânge gura.
Cum suntem?
Avem patru braţe să ne apărăm,
Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea
Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poţi fugi numai în partea ta
Şi eu numai în cealaltă parte.
Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodată sau unul va purta,
Încă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Şi molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Şi va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiată de vecie,
Cât o cocoaşă,
Cât un neg...
Oh, numai noi cunoaştem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Şi-a înţelege astfel totul,
Dar stăm spate în spate,
Crescuţi ca două crengi
Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singură privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt.