Am fost convinsa mult timp ca o dragoste perfecta presupune impartirea in mod egal atat a sentimentelor, cat si a grijilor si suferintelor. Dintr-o camaruta mica a inimii, am analizat fericirea in cuplu si mi-am construit o imagine ideala, aproape desavarsita a unei vieti implinite.
Din pacate, cateva episoade razlete de iubiri mai mici sau mai mari, mai pasionale sau mai domoale, m-au invatat ca nu iubim la fel, ca nu iertam la fel de usor, ca nu constuim in aceeasi directie, si ca nu impartim echitabil tot ce ne uneste.
Insa nu voi inceta niciodata sa cred ca intr-o iubire mare, cand nu vom mai tine cont cine iubeste mai mult si cine se straduieste sa pastreze caldura inimilor la fel de intensa. Intr-o iubire completa pana si tristetile sunt impartasite Bucuriile sunt resimtite la fel de intens, iar lacrimile sunt alungate printr-un zambet sau o imbratisare lunga. O iubire adevarata e accea in care amandoi lupta indarjit pentru darul pe care l-au primit si nu uita nicio clipa ca cel mai pretios om este cel de pe jumatatea cealalta de pat. Dragostea adevarata li se arata amandurora la fel si gandurile lor devin poezie in alcatuirea ritmica a emotiilor. Prin fiecare sarut pecetluim sfarsitul unei zile in doi. Daca el dispare, totul se sterge si realizam ca nimic nu a avut rost...nici eu...nici el...nici ea, cea mai frumoasa dintre zeite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu