Mi-e frica...

Tu nu ai nevoie de imbratisari ca sa fii in cuplu, tu ai nevoie de recunoasterea iubirii. Cu cat egoism imi ceri sa-ti marturisesc cele mai ascunse trairi ale mele doar ca tu sa fii sigur ca nu voi pleca! Caut cu disperare acea farama de libertate in doi si nu gasesc nimic dincolo de tine. Am devenit atat de dependenta incat intru in sevraj cand nu imi esti alaturi. Cum era viata mea inainte? Nici eu nu mai stiu...nici nu vreau sa-mi amintesc. Ai intrat la mine in suflet, ai rascolit peste tot, ai adus soarele, ai mangaiat toate ranile si ai sters toate lacrimile, mi-ai devenit cel mai bun prieten si acum cand nu mai esti imi spui sa zambesc in fiecare zi? Cu ce drept?

Imi pare rau...cateodata am uitat ca am promis ca voi lupta si m-a invins tristetea...ti-am reprosat ca nu esti langa mine, desi stiam ca eram in gandurile si sufletul tau. Chiar daca a durut pana la epuizare si am luptat cu ganduri negre, am reusit sa te pastrez in acelasi colt de suflet. Iarta-ma pentru lacrimi si reprosuri, pentru ca sunt femeie si nu am crezut cu toata inima ca va fi bine!

Sunt ingrozita pentru ca sunt bolnava de tine. Esti pretutindeni. Te vad in toti barbatii. Te simt in orice adiere. Te intuiesc si te inchipui in toate lucrurile frumoase care imi atrag privirea. Tu esti inceputul si sfarsitul fiecarei zile. Tu esti zambetul meu si bucuria de a fi. Tu esti totul. Lumea mea s-ar opri fara tine. Mi-e frica...