A venit nechemata, nesuferita! A adus cu ea momente de fericire intense, dar nu a uitat sa lase la usa si deznadejdea despartirii. Si ne pune la incercare, asa cum face cu totii oamenii care au pretentia ca se iubesc. Iar probele ei nu sunt deloc usoare, scurte sau placute. Sunt cele mai grele si chinuitoare zile...cand dorul navaleste in suflet si lacrimile usuca obrajii nemangaiati. Si sunt multe...prea multe chiar pentru o inima invatata sa bata in cadenta celeilalte inimi, acum plecate.
Si bratelor? Ce sa le spun bratelor intinse care isi cauta trupul pereche? Sa mai astepte acele zile insorite cand vor putea sa-l stranga de bucurie, de dor, de suferinta, de alint, de prea multa singuratate, ca sa recupereze tot ce au pierdut...
Si ochilor? Ce sa le spui ochilor care ii vor cauta privirea calma si surazatoare cand sunt prea obositi de rautatea lumii? Sa mai astepte, sa priveasca in golul lasat pana cand il vor reintalni si sa-i spuna tristi ca il vor astepta de fiecare data. Sa viseze la un rasarit pe malul marii...
Caut putere ca sa nu ma sufoce lipsa lui si plang deznadajduita in nopti lungi de vara. Cata tristete mi-ai lasat in suflet, iubitul meu! Tot atata pe cata fericire mi-ai adus! Nu mi-am dorit niciodata toamna cu atata patima! E prima oara in viata mea cand astept zilele ploioase! Atunci vom fi din nou...noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu