poezie de Nina Cassian

O, iata certitudinea!
Mi-a spus "iubito"...
E drept...visam,
dar visul meu era plin
de consecventa dragostei noastre.
Ce sarbede orgolii-au incercat
sa-mi prefaca iubirea si durerea
in doua veninuri ale paraliziei?
Trebuie sa lupt! Da, voi incepe sa lupt!
Doar adevarul e de partea mea...
Iubitule, - ma auzi? - sunt aici
ca sa-ti aduc aminte de mine, de noi doi!
Pentru intoarcerea ta, voi alcatui o priveliste nemaipomenita,
voi implanta arbori lunari in alveolele lumii,
voi starni izvoare care sa sune
ca un sange argintiu pe campiile dragostei;
din mese si scaune-ti voi face altare si tronuri;
din rochia mea iti voi toarce o flacara
care sa insufleteasca padurile ochilor tai.
Voi fi a ta -
si nu voi fi,
ca o fata de apa,
ca o fata de foc;
- visator voi privi undeva in departare
ca sa te sperii ca plec...
Poate am fost prea lenesa uneori,
poate-am crezut ca, odata pornita la drum,
dragostea merge-nainte, fara oprire, ca timpul...
Cum am putut s-o pierd din ochi
fie si pentru o clipa?
Dragostea,
vicleana ca vulpea,
candida ca zapada,
coplesitoare ca prapastia,
fragila ca floarea de liliac;
vesnic trebuie sa fim cu ochii-n patru
la modificarile ei imperceptibile,
vesnic treji, vesnic patrunzatori si inventivi,
sa stim ce-i lipseste inainte ca ea insasi s-o stie,
ea, dragostea atoatedatatoare,
necrutatoare,
neinduratoare,
viscol
si gratie,
vulpe
si floare.