Isi ascundea privirea pentru ca el sa nu banuiasca cat de mult il adora. O dureau ochii de plans si i-a inchis pentru o secunda...o eternitate s-a deschis in mintea ei. Cum ar fi daca l-ar pierde? Ce alt altar al credintei si-ar mai construi? Viata ei nu mai era a ei, ci a lui. I-o inchinase ca unui dumnezeu. Ii daruise libertatea gandurilor si frumusetea poeziei sufletului si nu astepta nimic. I se parea ireala o dragoste atat de mare si nu stia daca se putea ridica la inaltimea ei. Credea cu nesabuinta...
Il privea pe ascuns si sufletul ii tresarea la fiecare gest de-al lui. Vedea in el barbatul rege, barbatul leu, omul care i-ar fi alaturi in orice situatie. Dar nu putea sa-i recunoasca asta, destainuirea ar fi prea greu de suportat. Are prea multe cicatrici, si inca o rana poate nu s-ar mai vindeca niciodata si ar aluneca in taramul viselor...
Deschise ochii...el era acolo la fel de luminos, de vorbaret si de viu! Privirea lui sfredelitoare parca o intreba "Unde ai fost, iubita mea? Pe ce taramuri ale nesigurantei? Nu te mai du acolo, pentru ca eu sunt aici si nu plec nicaieri."
Ii era frica si-i spuse, fara sa-i explice de unde se nastea sentimentul ei. "Sa nu-ti fie!", spuse el. "Suntem doi".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu