Când ai nevoie de dragoste de Mircea Cărtărescu

când ai nevoie de dragoste nu ţi se dă dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti singur nu poţi să scapi de singurătate.
când eşti nefericit nu are sens să o spui.

când vrei să strângi în braţe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toţi plecaţi.
când eşti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?

fii tu lângă mine, gândeşte-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aş mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ţine cu mine.

înţelege-mă, iubeşte-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversaţie,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai ştim că sexul e o junglă.
să ne ataşăm, să ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic. nu primeşte dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubeşti nu eşti iubit.
când eşti la pamânt nici o femeie nu te cunoaşte.

a face dragoste

Am gasit in versiunea online a revistei Tango, articolul perfect. Pictat in cuvinte, iata tabloul care descrie ceea ce simte orice femeie in legatura cu barbatul de care este indragostita. Poate ca exagerez, nu toate femeile au norocul de a fi iubite de un astfel de barbat, dar acele putine norocoase se vor regasi cu siguranta in fiecare culoare de dincolo de vorbe...magie de simtiri in cateva randuri. Multumim Mihaelei Carlan pentru "Cand el inseamna toti barbatii":

De dragul adevarului trebuie spus ca exista si acei barbati tantrici, pentru care a face dragoste inseamna daruire si uitare de sine, moarte si inviere intr-o unio mystica ce amesteca trupurile pana la ADN. Si asta cred ca este cel mai departe unde se poate ajunge cand e vorba de sex.

Am sa-ti vorbesc, doamna, de barbatul despre care se zice tot mai des ca ar lipsi de pe piata. Si, de va fi sa recunosti cate ceva, ei bine, da, ai fost sau esti printre alese!  Ceea ce inseamna ca nu ai acumulat frustrari si ca nu sari la gatul masculilor cu tomahawkul cand vine vorba despre sex. Ca n-ai avut ghinionul sa dai numai peste grabiti, egoisti, lipsiti de imaginatie si inflacarare, care te-au  lasat cu ganduri de sinucidere sau omucidere. Ca ai intalnit, fie si numai pentru un one-night stand, barbatul care iubeste femeia, si nu pe cel din soiul in exces, caruia doar ii plac muierile. 

Si, daca aventura de-o noapte s-a transformat miraculos intr-un one-life stand, inseamna ca esti langa omul care te traieste ca pe un dar, care te-a nascut si te-a crescut sa fii a lui, si care nu se crede mai putin barbat daca ramane doar al tau. Care te-a descoperit altfel decat te cunosteai tu insati si te-a facut cadou chiar tie, sa te iubesti mai mult pentru ca te iubeste el. 

El e barbatul care percepe feminitatea ca pe o implinire proprie, ca pe acel ceva inefabil care o face atractiva si pe cea mai putin frumoasa dintre femei. Cel care stie ca poate fi doar un detaliu, pret de o secunda, care inflacareaza imaginatia si starneste pasiunea: linia gambei, curbura soldului, inclinarea gatului, gropitele mici de la ceafa, o suvita de par indepartata cu o miscare nestudiata a mainii, finetea gleznei, arcuitul sprancenei, expresia ochilor, zambetul, cabrarea involuntara a trupului ce tradeaza dorinta, parfumul pielii, tresaltarea pieptului de nelinistea provocata de apropiere, de atingere sau doar de o privire. Barbatul care se infioara de dor numai la gandul ca ti-ar putea saruta fin incheietura mainii ori palma intoarsa gingas sa ingroape un sarut apasat.

El e iubitul care te traieste dinainte de a te avea, care da inainte de a cere, care  iubeste cu indurare sau patima, cand bland, cand salbatic, care cuprinde, frange, rastoarna, desface, intra, strange, musca, striga, mangaie, sopteste, care inchide ochii sa nu mai vada sau ii deschide sa vada tot, care se simte puternic sau pierdut, care se apropie, se opreste, se joaca cu simturile si intarzie pana la limita durerii pulsatia care zoreste inima si face tamplele sa bubuie de goana sangelui ce parca ar cauta iesirea. 

El e amantul care isi lasa fantezia sloboda, seduce cu vorbe si gesturi nerusinate si se lasa sedus de orice chemare noua a trupului tau in explorarea curajoasa a limitelor fizice ale placerii. Care va face sa va simtiti liberi fara sa va simtiti perversi, care are in pat acea nepretuita deschidere, neprimejduita de teama de neantelegere, condamnare, esec sau refuz. Care cheama cu mestesug, asteapta cu rabdare unisonul placerii si continua ademenirea ei pana la istovire. Care simte extazul femeii ca pe cel mai puternic afrodiziac si, inventiv, viril si competitiv, devine tot mai multi dintre cei 36 de barbati diferiti cu care tu esti indemnata in „Kama Sutra“ sa-ti imaginezi ca faci dragoste in acelasi timp. Si care, dupa ce toate astea s-au intamplat, liber de presiunea sangelui, izbuteste sa-si adune puterile si sa multumeasca, mangaind si sarutand cu infinita tandrete. 

El e cel care stie ca nu exista femeie mai indragostita si mai duios recunoscatoare decat cea careia i-au fost oferite placeri nebanuite, careia i-a fost venerat si cel mai neinsemnat loc al trupului, despre care nici nu banuia c-ar putea trezi interesul iubitului.

Stie raritatea asta de barbat ca nu-i va fi fost degeaba osteneala. Pentru ca atunci apar cele mai frumoase gesturi de multumire,  supunere, recunoastere a apartenentei, devotament. Atunci se intampla sarutatul mainilor, picioarelor, mangaierile care electrizeaza, imbratisarile care topesc, cuvintele care rascolesc. Stie ca atunci va auzi de pe buzele tale arse de dragoste cea mai de pret recunoastere: „Tu esti toti barbatii...“. Iar tu stii ca nu-l vei pierde niciodata, pentru ca ii esti „every woman“, si e de ajuns.

 

si daca...

Acesta este cel mai greu lucru pe care l-a facut vreodata. Stie ca va trebui sa aleaga intre iubire si linistea zilnica. Nu i-au ramas multe optiuni, totul se ingusteaza dramatic in jurul ei si nu mai vede nicio iesire de siguranta. Va trebui sa-l dea la schimb, sa-si amaneteze fericirea, sa coboare zece trepte de pe calea implinirii sufletesti...
Si cate tristete are in privire...
A intors spatele si a plecat deja. S-a hotarat sa nu mai priveasca deloc inapoi desi stie ca el asteapta sa-i dea macar acest mic semn ca ar putea s-o convinga sa ramana. Dar ea deja viseaza la o rochie alba cu trena lunga si un buchet mare de lacramioare la nunta ei. Acea zi va fi cea mai trista zi...va avea tot si nu-i va mai ramane nimic in suflet. In clipa cand a inchis usa in urma ei a ucis...sperante in doi, vise in doi, si un copil facut din dragoste...

Sarută-mă de Magda Isanos

Saruta-mi ochii grei de-atâta plâns,
Doar sarutarea ta ar fi în stare
Să stinga focul rău ce i-a cuprins,
Să-i umple de iubire si de soare.

Saruta-mi gura, buzele-nclestate
Ce vorba si surâsul si-au pierdut.
Iti vor zambi din nou inseninate
Si-ndragostite ca si la-nceput.

Saruta-mi fruntea, gândurile rele
Si toate indoielile-or să moara,
In loc vor naste visurile mele
De viata noua si de primavara.

unde esti?

Am invatat usor sa te strig cand aveam nevoie de tine si tu veneai de fiecare data. Acum te chem si vocea mea se sparge in gol. Invata-ma sa te strig mai tare sau sa nu te mai astept...ca sa nu mai doara asa rau!
Unde esti? Unde te gasesc? Unde te-ai ascuns? Intr-un gand? Intr-o amintire? In palma, in ochi, in cutele sufletului?
Supravietuiesc fiecarei zile fara tine. Imi plang tristetea si singuratatea. Sunt la capatul durerii si durerea imi strange in pumni sufletul. Nu ma lasa sa ma sting. Cheama-ma la tine. Daruieste-mi zambetul de altadata si lasa-ma sa te iubesc! E cumplit de frig la mine in suflet...fara tine.

ceas greu de dor

Se intorceau acasa, ea purta o rochie neagra vaporoasa, iar el o camasa alba. Nu-si vorbeau, mai aveau cateva ore impreuna si nu vroiau sa strice pacea dintre ei cu vorbe marunte. Tristetea se citea in fiecare pas. Calcau greoi ca sa lungeasca drumul, ca sa traga de acele ultime clipe. Bagajele erau deja facute, nu le mai ramanea decat sa-si spuna "La revedere, dragostea mea!".
Nici nu indrazneau sa-si imagineze cum va fi despartirea. Era prea multa durere in acele cuvinte. Cand s-au privit au simtit...au stiut ca nu mai pot face nimic sa o amane, ca trebuie sa treaca peste pragul acela, ca nu le va ramane decat dorul si nerabdarea regasirii.
De ce nu le-a spus nimeni ca e atat de sfasietoare ultima clipa? Ca e atat de grea tristetea si ca e insuportabil sa vezi lacrimile celuilalt in palmele tale?
De ce nu i-a avertizat nimeni ca lipsa persoanei iubite nu se umple cu nimic? Ca imbratisarile de la sfarsit nu vor ajunge nici macar pentru primul minut de singuratate? Ca in acele clipe cand celalalt pleaca ai vrea sa mori pentru ca ti se sfasie sufletul fara o jumatate?
"Nu mai plange, iubita mea! Totul va fi bine!"
"Astept toamna, iubitul meu! Pana atunci, fiecare zi fara tine ma ucide!"

femeile iubesc la fel

Am citit de curand un articol care mi-a hranit sufletul. Mi-am regasit sentimentele printre randurile asternute cu har de o femeie cu adevarat speciala. O sa redau in intregime acele cateva paragrafe scrise de Alice Nastase Buciuta:

Eu, cea mai independenta dintre femeile lumii, marturisesc umil ca nu stiu, nu pot, nu reusesc sa ma bucur de nici o secunda petrecuta departe de omul iubit. Eu, virful (bont) de lance al emanciparii femeiesti, suspin in vis si ma trezesc prea des plingind de dor. De-nsingurare. De tristete. Eu, cea mai puternica dintre toate fiintele ce-mi stau in preajma, tinjesc maladiv si iremediabil sa-mi traiesc viata prin el si pentru el, ca un suflet pereche, ca un organism parazit, ca o vietate saprofita. Ca un altoi pretios. Totuna. Oricum. Niciodata departe. Niciodata doar prin mine insami.

Nu stiu sa mimez nepasarea naroada in zilele in care sintem departe unul de altul, iar mintea mea agila imi otraveste sufletul cu banuieli ciudate. Nu-mi construiesc cu dinadinsul evadari suspecte, doar ca sa-l fac sa trepideze sub asaltul gindurilor geloase. Si nici nu sint capabila sa-i aplaud detasat, surizator, abil, iesirile cu alti barbati la biliard, la birfa, la tutun. Desi am citit de-atitea ori ca numai astfel, biiguind aprobari inventate, l-as putea pastra alaturi de mine!

Sucul baut cu prietenele cu care ma-ntilnesc sa vorbim nu despre noi, ci despre ei, mi se pare amar. Strategiile pe care ne istovim sa le punem impreuna la cale, noi, jumatatile barbatilor nostri, n-au niciodata ca scop propria fericire intreaga, traita, indurata, dusa pe propriile picioare. Ci fericirile lor.

Sint o biata, dezradacinata femeie. Spun, onest: ”Ia viata mea si traieste-o pe toata”. “Ia inima mea sa-ti tina de urit”. “Nu te-ndoi nici o clipa de mine, pentru ca sint a ta, pe de-a-ntregul. Mereu”. Numai ca, cel mai adesea, cuvintele imi cad in gol. Asez destinul meu pe-o tava de argint pe care-o intind unui om sastisit de iubiri. Ma dezvalui fara ascunzisuri unui barbat dedulcit la savoarea minciunii. Si pentru ca, intre timp, trebuie totusi sa traiesc, sa merg mai departe, sa-mi amagesc cumva asteptarea, ma intaresc in exercitii de supravietuire. Imi exersez independenta. De plictiseala, de singuratate, invat sa-mi recit pe de rost drepturile la dragoste egala, la fidelitate intreaga, la casatorie fara compromisuri. Compun constitutii ale inimii si le votez in referendumuri cu rezultate unanime. Si-n loc sa tac neajutorata si palida, dezradacinata, supusa, fragila, nestiutoare, ma pomenesc chemind iubirea cu glas poruncitor. Dau ordin destinului sa fie bun cu mine. Ii urlu barbatului meu sa-mi stea vesnic in preajma.

Vocea mea se joaca cu viata mea. Viata mea, pe care eu n-o vreau a mea, ci a lui. Viata mea, pe care el n-o vrea, fiindca si-o traieste pe-a lui...